Citate despre ştiinţă, pagina 2

Inspiratie
 
Sunteti in: Citate » Cunoaştere » Ştiinţă
  •  

 

Sunt 1873 citate si 420 autori. Adauga si tu un citat

Citate din categoria Ştiinţă

 
 

Pentru marea majoritate a învăţaţilor ştiinţa este un mijloc, nu un scop.

 

citat de Schopenhauer
 
 

Mulţi sunt mândri de ceea ce ştiu şi dispreţuitori faţă de ceea ce nu ştiu.

 

 
 

Adevăraţii înţelepţi întreabă cum stă chestiunea în sine şi-n raport cu alte lucruri, fără să le pese de folosul, adică de aplicaţia la ceea ce-i cunoscut şi accesibil vieţii; aceasta o vor găsi cu totul alte spirite, ingenioase, dornice de viaţă, cu experienţă şi îndemânare tehnică.

 

 
 

Cu cât ştiinţa se extinde mai departe, cu atât se ivesc mai multe probleme.

 

 
 

Cine se ocupă cu ştiinţa, suferă mai întâi din cauza întârzierii, pe urmă din cauza anticipării. La început oamenii nu vor să recunoască nici o valoare celor ce le transmitem; iar pe urmă ei se poartă ca şi cum tot ce le-am putea transmite le-ar fi cunoscut.

 

 
 

Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea.

 

 
 

Dacă peste o sută de ani am putea să revenim pe lume, am vedea domnind la strănepoţii nostri ştiinţe, despre care poate că-n prezent n-avem nici măcar idee.

 

citat de Oxenstierna
 
 

Ştiinţa nu-i decât o imagine a adevărului.

 

citat de Bacon
 
 

Urcuşul spre o ştiinţă este greu.

 

citat de Pindar
Pagina:
 
.
   
NetFlash.ro la indemana ta!