Citate despre timp, pagina 2

Inspiratie
 
Sunteti in: Citate » Timp
  •  

 

Sunt 1873 citate si 420 autori. Adauga si tu un citat

Citate din categoria Timp

 
 

Ce de timp câştigă acela care nu se uită la ceea ce spune, sau face, sau cugetă aproapele său, ci numai la ceea ce el însuşi face, ca să fie lucru drept şi sfânt; nu lua aminte, zice Agathon, la moravurile rele din jurul tău, ci umblă drept pe cărarea ta.

 

citat de Marc Aureliu
 
 

Pe orice vreme, la orice oră din zi sau din noapte, am fost nerăbdător să îmbunătăţesc trecerea timpului şi să o crestez pe bastonul meu, de asemenea, să stau la punctul de întâlnire a celor două eternităţi, trecutul şi viitorul, ceea ce înseamnă exact la momentul prezent.

 

 
 

Fiecare zi ne învaţă ceva nou.

 

citat de Euripide
 
 

Câştigând timp se remediază totul.

 

citat de Moliere
 
 

Fiecare trăieşte numai în prezent şi pe acesta îl pierde.

 

citat de Marc Aureliu
 
 

Socoteşte că e a ta numai viaţa de fiecare zi; restul aparţine soartei.

 

citat de Euripide
 
 

Omul să trăiască făcându-şi prezentul cât mai plăcut căci ziua de mâine se aproprie necunoscută.

 

citat de Sofocle
 
 

Socoteşte fiecare zi o viaţă.

 

citat de Seneca
 
 

Să-ţi închipui că fiecare zi ce-ţi răsare este ultima.

 

citat de Horaţiu
 
 

Orice zi trebuie orânduită ca şi cum ar fi ultima.

 

citat de Syrus
Pagina:
 
.
   
NetFlash.ro la indemana ta!