Citate din categoria Viaţă
Aminteşte-ţi necontenit cât de scurtă îţi este viaţa.
Daca nu ştii să trăieşti cum trebuie, fă loc celor ce ştiu.
Scurta durată a vieţii este destul de lungă pentru a trăi cum trebuie şi fericiţi.
Să trăim mereu cu gândul că va trebui să dăm socoteală.
Viaţa omenească este la fel ca şi cum ai juca zaruri: dacă nu cade tocmai ceea ce-ţi trebuie, îndreaptă prin iscusinţă ceea ce ţi-a căzut din întâmplare.
Aceasta înseamnă a trăi, să nu trăieşti numai pentru tine.
La fel ca pentru o călătorie, tot astfel îşi adună înţeleptul şi pentru viaţă proviziile cele mai necesare, nu cele mai de preţ.
Şi cei care au trăit odinioară, şi semizeii care s-au născut din zei nu au ajuns la bătrâneţe ducând o viaţă fără trudă, fără istovire şi fără primejdii.
Caută să trăieşti astfel, ca şi cum ai avea de trăit şi puţin şi mult.
Cum am putea trăi cel mai bine şi cel mai virtuos? "Dacă n-am săvârşi noi înşine ceea ce reproşăm altora."
